Comunicare în familie – un factor esential în obtinerea unui cămin liniștit
Albert Einstein spunea: “Daca as avea la dispozitie o ora sa salvez lumea, as dedica 55 de minute definirii problemei si doar 5 minute gasirii solutiei”
Se spune adesea ca viața fericita se materializeaza prin relații implinite. Altfel spus, relatiile conflictuale duc la nefericire, tristete sau frustrare.
În cazul familiilor cu copii este de datoria noastră ca părinți sa încercam sa gestionam relatiile conflictuale din interiorul caminului, încercând sa evitam implicarea activa a copiilor cât mai mult posibil. Ce poate fi mai frumos decât un cămin cald, copiii jucandu-se frumos unii cu ceilalți și părinți care se iubesc necondiționat.
Comunicarea este un factor decisiv în obtinerea unei relații implinite, iar acest lucru trebuie sa ii invatam și pe copii noștri, astfel încât, ei, la rândul lor, sa îi învețe pe copiii lor.
Totul începe din momentul copilariei, când copilul vine și ne spune „mami, nu-mi plac morcovii din ciorba”, iar noi le raspundem „dar, morcovii sunt buni, au vitamine, trebuie sa mananci!” Un exemplu banal care ne dovedeste ca mulți dintre noi nu știm sa ascultam sau sa înțelegem neplacerile copilului, iar în loc sa schimbam ceva noi vorbim despre altceva ca și cum nu l-am auzit.
Același lucru se întâmpla și în cuplu, iar primul gând care ne trece in cap, în momentele dificile este renuntarea. Din păcate aceasta nu este o optiune simpla nici pentru părinți și nici pentru copii. Încrederea într-o persoana se obtine greu, dar se pierde foarte ușor. Putem pune capăt unei relații într-o clipa, la fel cum putem renunța la un loc de munca, fără sa luam în calcul cum ne poate afecta aceasta decizie pe viitor, sau cum poate afecta dezvoltarea copiilor noștri.
Trăim într-o era în care comunicarea este lăsată pe ultimul loc, în care televizorul, telefonul sau calculatorul au ajuns să ne ocupe mai mult loc în viata decât ar trebui, iar micile probleme sa le lasam să se rezolve de la sine. De ar fi atât de ușor am avea cu toții ingredientele necesare unei familii fericite, dar, sta în puterea noastră sa invatam să ne ascultam reciproc, chiar și pentru probleme minore, sa nu ne grabim când luam decizii în viața și sa invatam să ne acordam timp, pentru noi și pentru familia noastră. Incetul cu incetul putem schimba ceva și totul pornește de la noi.
Este timpul sa invațam împreuna ca nu este bine sa avem așteptări de la cei din jurul nostru ci în primul rândul schimbarea să vină de la noi.